User Rating: / 0
PoorBest 

Cartea Proverbelor este deosebit de practică. Prin ea suntem îndemnaţi să acceptăm valorile lui Dumnezeu, să le implementăm în viaţa de zi cu zi şi să beneficiem de rodul unei astfel de vieţuiri. Felul în care ne raportăm la bogăţiile materiale sau lipsa lor este o indicaţie a sănătăţii noastre spirituale şi de aceea suntem îndemnaţi să ne însuşim perspectiva lui Dumnezeu în acest subiect. În spatele mulţimii de proverbe individuale referitoare la bogăţie sau sărăcie, muncă sau lene, ajutorarea nevoiaşilor sau cruzime faţă de aceştia, se găsesc câteva valori esenţiale care merită studiate cu atenţie:


Munca este valoroasă în ochii lui Dumnezeu. Găsim în carte versete care ne îndeamnă la a fi cinstiţi în muncă, a fi harnici şi nu leneşi. Cel ce munceşte se poate aştepta la un câştig (Proverbe 14:23), la satisfacţie (12:11) şi chiar la stăpânire între oameni (12:24). Exprimarea lui Solomon sfidează mentalitatea atât de răspândită şi azi a celor ce vor să se îmbogăţească rapid şi fără muncă: „comoara de preţ a unui om este munca” (12:27) şi „bogăţia câştigată fără trudă scade, dar ce se strânge încetul cu încetul, creşte.” (13:11) În carte se prezintă leneşul în mai multe ipostaze astfel încât nimeni să nu-şi dorească asemănarea cu el: întârzie în pat (26:14), leneveşte la masă, neducând mâncarea la gură (26:15), rămâne în casă găsind scuza că pe uliţă poate fi vătămat de un leu (26:13), şi totuşi se crede înţelept (26:16). Avertizarea ce o primim este: „Cine se leneveşte în lucrul lui este frate cu cel ce nimiceşte.” (18:9)

O altă valoare este dărnicia faţă de Dumnezeu. Suntem îndemnaţi la a da Domnului din ce este mai bun, din primele roade şi nu din ceea ce rămâne la urmă. Cei ce acţionează astfel se pot aştepta la binecuvântarea Lui (dar având în vedere şi Noul Testament, binecuvântarea Domnului nu este promisă în bunuri materiale): „Cinsteşte pe Domnul cu averile tale, şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug, şi teascurile tale vor geme de must.” (3:9, 10)

Alături de dărnicia faţă de Dumnezeu, este bunătatea faţă de sărac. În Proverbe 22:22-23 ni se spune că Domnului îi pasă de sărac. În 29:7 se spune: „Cel bun pricepe pricina săracilor, dar cel rău nu poate să o priceapă.” În felul acesta înţelegem că omul plăcut lui Dumnezeu va avea o atitudine de înţelegere şi compasiune faţă de sărac. În 11:25 aflăm că este profitabil să faci bine altora, fiindcă parte din binefacere se întoarce asupra celui ce o face: „Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.” În acelaşi timp, din Proverbe 16:26 înţelegem şi limita binefacerii faţă de sărac, şi anume, binefacerea nu are voie să înlocuiască motivaţia la muncă, sau nu da atât de mult încât săracul să nu mai simtă nevoia de a munci: „Cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru.”

O altă valoare este păstrarea încrederii în Dumnezeu şi nu în avere. În Proverbe 11:28 se spune apăsat: „Cine se încrede în bogăţii va cădea, dar cei neprihăniţi vor înverzi ca frunzişul.” Este o tentaţie deosebit de mare şi astăzi ca omul să se încreadă în bogăţie, să se considere valoros datorită contului din bancă, sau chiar să creadă că îşi poate permite anumite libertăţi datorită donaţiilor generoase făcute bisericii sau direct săracilor. Nu este uşor să îţi păstrezi încrederea doar în Dumnezeu şi să rămâi smerit în faţa oamenilor dar la aceasta suntem chemaţi.

O valoare care este deosebit de greu de păstrat astăzi este libertatea financiară sau lipsa datoriilor. Astăzi este deosebit de dificil, mai ales între tineri, să nu ai datorii la cumpărarea casei sau a maşinii, dar şi din acestea este bine să poţi ieşi cât mai repede. Problema este că datoriile făcute pentru mâncare, vacanţe de vis, sau cadouri de sărbători sunt în creştere şi posibilităţile de plată sunt reduse. Astfel de datorii creează tensiune interioară şi în familie, alungă somnul liniştit şi pacea, şi duc la robie: „Bogatul stăpâneşte peste cei săraci, şi cel ce ia cu împrumut, este robul celui ce-i dă cu împrumut.” (22:7) Parte din datorii s-ar elimina dacă am asculta alte sfaturi din Proverbe: „Rău! Rău!” zice cumpărătorul, şi plecând se fericeşte.” (20:14, mai bine nu cumperi un anumit lucru şi te fericeşti păstrând acei bani) şi „Cine iubeşte petrecerile va duce lipsă, şi cine iubeşte vinul şi untdelemnul dresurilor nu se îmbogăţeşte.” (21:17)

Dumnezeu este interesat de inima noastră şi El ştie foarte bine cât de uşor se leagă de bogăţiile acestei lumi. De aceea am primit în această carte instrucţiuni foarte specifice pentru a nu ne lăsa atraşi de strălucirea aurului departe de calea cea strâmtă. În concluzie doresc să atrag atenţia la două pasaje, primul arată că nu poţi găsi fericire trainică în bogăţie şi al doilea care ne îndeamnă la o atitudine de mulţumire permanentă care nu se bazează pe circumstanţe, ci pe credinţă:

"Nu te chinui ca să te îmbogăţeşti, nu-ţi pune priceperea în aceasta. Abia ţi-ai aruncat ochii spre ea şi nu mai este; căci bogăţia îşi face aripi, şi, ca vulturul, îşi ia zborul spre ceruri." (Proverbe 23:3, 4)

"Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţămită are un ospăţ necurmat. Mai bine puţin, cu frică de Domnul, decât o mare bogăţie, cu turburare!" (Proverbe 15:15, 16)

Domnul să ne ajute să împlinim acest cuvânt în fiecare zi!

 
Evenimente
May 2012
S M T W T F S
29 30 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31 1 2
Statistici
Content View Hits : 99531
We have 24 guests online