Fiecare la locul şi la lucrarea lui
Să spuneţi pe nume lucrurile care sunt date în grija lor şi pe care le au ei de purtat. (Numeri 4:32) Conducerea este o adevărată artă. Puţini sunt cei născuţi pentru aceasta. Nu e deloc simplu să-i determini pe oameni, a căror tendinţă naturală e spre egoism, să meargă toţi în acceaşi direcţie, convinşi fiind că e spre binele lor. Cu cât mulţimea este mai mare, iar mijloacele de motivare mai reduse, cu atât sarcina este mai grea. Să conduci prin pustie 2 milioane de oameni care tocmai au ieşit din robie, să-i motivezi să meargă într-o ţară pe care n-au văzut-o niciodată, doar fiindcă Dumnezeu, pe care cei mai mulţi nu-L cunoşteau, ţi-a spus asta – iată o sarcină imposibilă pentru unul ca Moise. Nici nu e de mirare că în mai multe rânduri a vrut să renunţe. Totuşi, aceasta era sarcina de care Moise trebuia să se achite. Cartea Numeri ne prezintă primele încercări de organizare a unui popor în formare – Israel.
Cartea Numeri acoperă istoria de 40 de ani a unui popor aflat între o numărătoare şi alta. După ce poporul avea să fie numărat pentru stabilirea capacităţii acestuia de război, oamenii trebuiau aşezaţi strategic în tabără. Fiecare avea locul lui. În urmă, Leviţii, care erau în slujba cortului, trebuiau să se aşeze şi ei pe familii în jurul cortului, pentru ca mai apoi fiecare să-şi primească sarcina din partea Domnului. În primele capitole din Numeri vedem cum familiile celor trei fii ai lui Aaron au primit un loc şi o lucrare specifică din partea Domnului. Numeri 4:4 Iată slujbele fiilor lui Chehat; vers. 27 În slujbele lor, fiii Gherşoniţilor; vers. 33 Acestea Sunt slujbele familiilor fiilor lui Merari.
În vederea păstrării unei bune şi necesare mobilităţi a poporului, era esenţial ca fiecare să-şi cunoască locul şi lucrarea specifică. Închipuiţi-vă ce haos s-ar fi creat dacă în loc să asculte, toţi ar fi acţionat pe principiul “fiecare face ce poate, cum poate, când poate şi, mai ales, dacă vrea”. Toate aceste locuri şi lucrări erau clar rânduite de Dumnezeu pentru că tabăra era locuinţa Sa. Numeri 5:3 … ca să nu spurce tabăra în mijlocul căreia Îmi am Eu locuinţa.
Oare poporul lui Dumnezeu de astăzi, aflat în călătorie spre Canaanul ceresc, nu are oare nevoie de o rânduială asemănătoare? Nu este Dumnezeu în mijlocul poporului Său şi astăzi? A încetat El să mai fie un Dumnezeul al ordinii (1 Corinteni 14:33)?
Spun toate acestea gândindu-mă la biserica locală ca la expresia unui popor în călătorie spre Ţara promisă, care nu e chemat să pribegească prin pustie, ci să mărşăluiască într-o misiune divină. Chiar dacă astăzi nu mai suntem împărţiţi în seminţii, aceasta nu înseamnă că locul şi lucrarea fiecăruia în parte nu mai sunt esenţiale. În trupul lui Cristos, fiecare avem nu doar un dar, ci şi o slujbă care ne-a fost încredinţată (1 Corinteni 12:5); Este o chestiune de credincioşie faţă de Domnul să ne ştim locul şi lucrarea, dar şi să fim găsiţi lucrând la venirea Sa. 1 Corinteni 4:2 - Încolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui. Dacă am fost născuţi din nou, nu am scăpat de egoismul omului firesc, egoism care face să ne fie greu a căuta interesul colectiv deasupra interesului propriu, chiar cu preţul rămânerii noastre în umbră.
Pentru ca biserica lui Cristos să înainteze şi să aibă propăşire, cred că este important ca, sub călăuzirea Duhului Sfânt, fiecare membru să-şi cunoască clar responsabilitatea şi modul în care trebuie să se achite de ea. Cred că, aşa cum Moise a rânduit tabăra după principiul acesta, fiecare conducător este chemat să cunoască ce poate face fiecare în parte şi să-i ajute pe toţi să se achite cu credincioşie de sarcinile încredinţate lor. De multe ori ne trezim că luăm asupra noastră sarcini inutile, pe care nu Domnul ni le-a încredinţat, neglijând adevăratele sarcini pe care suntem chemaţi să le purtăm. Atunci când vorbim de unirea Duhului şi despre responsabilitatea noastră de a o păstra, nu trebuie să ne gândim doar la evitarea dezbinărilor şi certurilor, ci şi la felul în care păstrăm unitatea proactiv, făcând lucrul încredinţat nouă. Cum ar putea o piesă dintr-un angrenaj complex care refuză să funcţioneze în parametrii fixaţi pentru ea să pretindă a fi esenţială în păstrarea unităţii mecanismului? Frumuseţea trupului lui Cristos este dată de felul în care fiecare mădular, la locul lui şi în lucrarea încredinţată lui, se lasă coordonat de Capul, care este Cristos Domnul.
N-ai vrea să faci parte dintr-un grup în care fiecare membru ştie care sunt lucrurile date în grija lui? Cine n-ar vrea oare? Dar poate că ar trebui să ne întrebăm altfel: Suntem noi gata să acceptăm lucrul încredinţat nouă? Se poate conta pe noi? Lucrarea Domnului înaintează prin oameni care-şi acceptă locul şi îşi împlinesc lucrarea, convinşi fiind de faptul că ceea ce fac este important în ochii lui Dumnezeu şi de folos celorlalţi.
Eşti tu gata să îţi faci partea, să îţi împlineşti menirea? Poartă cu grijă povara ce ţi s-a încredinţat şi vei fi răsplătit de Domnul!













