Uită-te spre ceruri, şi priveşte! Vezi norii, cât de sus Sunt faţă de tine? (Iov 35:5)

Cine dintre noi n-a fost măcar o dată cu capul în nori? Sigur, nu mă refer la zborul cu avionul pe timp nefavorabil, ci la un moment când am fost distraţi sau rupţi de realitate. Însăşi expresia ne sugerează că nimeni nu poate fi în acelaşi timp cu capul în nori şi cu picioarele pe pământ. Este o vârstă în care poţi să-ţi permiţi să fii cu capul în nori. Vine însă vremea când e obligatoriu să fii cu picioarele pe pământ. Poate oare totuşi cineva să fie şi cu capul în nori şi cu picioarele pe pământ? Nu cumva noi, ca şi credincioşi ar trebui să intrăm în această categorie? să privim la lucrurile de sus în vreme ce să le fim tot mai folositori celor de pe pământ? 

Vă propun astăzi, în rândurile care urmează să stăm puţin cu capul în nori şi să vedem ce spune Biblia despre ei. Nu mi-am propus să facem un studiu tematic pe tema aceasta, nici să ne iniţiem în meteorologie, ci pur şi simplu să învăţăm să privim norii, ca să luăm aminte la ceea ce Dumnezeu vrea să ne înveţe prin ei.

Cred că norii au darul să ne aducă aminte că există Cineva deasupra noastră pe care nu-L putem vedea cu ochiul liber, a cărui măreţie e învăluită în mister. Norii, în toată masivitatea lor aparentă, nu sunt decât, figurativ vorbind, “praful picioarelor Lui” Dumnezeu. …şi norii Sunt praful picioarelor Lui (Naum 1:3).
Norii şi negura îl înconjoară (Psalmul 97:2).
Atunci când Elihu, unul din prietenii lui Iov, a luat cuvântul, a încercat să-l convingă pe Iov că Dumnezeu nu poate fi atins de existenţa şi experienţa noastră măruntă. În sprijinul afirmaţiei sale a folosit ca argument existenţa norilor. Asemenea stelelor, şi norii au menirea să ne aducă aminte că trăim într-un univers în care Dumnezeu este mare, iar noi foarte mici. Dacă norii pot să ne sperie, cu cât mai mult ar trebui să ne lăsăm inima să cunoască teama de Domnul.
…Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău (Psalmul 86:11).

Nu doar că Domnul a creat norii, dar El stăpâneşte peste ei. Cele mai performante aparate nu pot decât să aproximeze mişcarea norilor şi fenomenele ce rezultă din această mişcare. Dumnezeu însă mişcă norii după planul Său precis.
...mişcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le porunceşte El pe faţa pământului locuit (Iov 37:12).
Mişcarea lor nu este nici pe departe un capriciu al divinităţii, ci ea urmăreşte planul desăvârşit al lui Dumnezeu, în care suntem incluşi şi noi, cei vii, de pe pământ. Simplul fapt că Domnul mişcă norii ca să-mi fie mie bine sau rău, mă face să mă cutremur şi să mă întreb: cine sunt? ce merit am că sunt în atenţia lui Dumnezeu? Prin intermediul norilor Dumnezeu mă poate binecuvânta, arătându-mi dragostea Lui sau mă poate pedepsi în dreptatea Sa.
Îi face să pară ca o nuia cu care loveşte pământul sau ca un semn al dragostei Lui (Iov 37:13).
Tocmai din pricina faptului că norii nu poartă doar ploaie, răcoare ori zăpadă, ci un mesaj pentru fiecare din noi ar trebui să învăţăm să luăm aminte la ei şi la mişcarea lor. Dacă Dumnezeu dă ploaie când scutură norii şi peste cei buni şi peste cei răi, o face ca să luăm cu toţii aminte la El şi să-I mulţumim.

Norii pot să ne ascundă o realitate care există dincolo de ei şi pe care ochiul nostru nu o poate vedea pentru moment. Ştim că există ceva dincolo de nori, dar ochiul nostru fizic nu poate zări, de aceea ispita este să credem că realitatea este strict ceea ce ochiul nostru poate vedea acum. Dar oare de câte ori nu ne-a zâmbit soarele de dincolo de nori? Un simplu vânt a fost suficient să spulbere norii ca cerul să se limpezească deasupra noastră.
El ridică norii de la marginile pământului, dă naştere la fulgere şi ploaie, şi scoate vântul din cămările lui (Psalmul 135:7).
Credeţi oare că norii de îngrijorare care vin adesea pe cerul vieţii noastre sunt mai greu de înlăturat de Dumnezeu? oare să nu existe vânturi în cămările Lui care să sufle norii îngrijorărilor din viaţa ta? E adevărat, norii pot să ne ascundă faţa Sa, ca noi să nu o mai vedem. Însă niciun nor, niciodată nu va putea să-L împiedice pe Dumnezeu se ne privească şi să se gândească la noi.

De ce să mă uit cu băgare de seamă la nori? Pentru că, într-o zi, ne-a spus-o chiar El, va veni pe nori şi ochii noştri Îl vor vedea în sfârşit.
Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea (Apocalipsa 1:7). 

Ştiu, nu trebuie să stau tot timpul cu capul în nori. Ştiu că mai avem multe de făcut aici pe pământ, dar măcar din când în când să ne ridicăm ochii spre cer, să ne lăsăm inima să tânjească după El şi să iubim astfel revenirea Sa!