|
Devoţional |
|
de Onisim Mladin |
Fă-mă mic, o, Doamne mare...
Samuel a zis: „Când erai mic în ochii tăi, n-ai
ajuns tu căpetenia seminţiilor lui Israel, şi nu te-a
uns Domnul ca să fii împărat peste Israel? (1 Samuel
15:17)
Vă mai aduceţi aminte de cântarea de demult a
corului, “Fă-mă mic, o, Doamne mare, şi apoi mă fă
curat!” A fost cântarea copilăriei mele de care îmi
aduc aminte mereu. Întotdeauna m-au contrariat
versurile ei. Eu, care eram mic şi la vârstă şi la
statură, lucru care mă frustra foarte tare, nu
vedeam nici o logică în a-L ruga pe Dumnezeu să mă
facă mic. Chiar dacă acei ani s-au dus de mult,
versurile continuă să-mi stârnească semne de
întrebare. Iubeşte Dumnezeu atât de mult smerenia?
este oare corect să mă rog ca El să mă smerească?
Ştiu din Scriptură că Domnul este cel care smereşte,
dar nu cred că o face la cerere, ci atunci când
găseşte El de cuviinţă, în felul care I se pare Lui
potrivit.
1 Samuel 2:7 - Domnul sărăceşte, şi El
îmbogăţeşte, El smereşte, şi El înalţă.
Cred că este mult mai profitabil pentru noi să ştim să
rămânem mici în ochii noştri decât să ne credem mari
şi astfel să-L obligăm pe Dumnezeu să ne arate cât
suntem de mici în realitate. Lecţia dură a smereniei
a gustat-o, din păcate, şi Saul, care ar fi putut să
o evite, dacă ar fi ştiut să rămână mici în ochii
săi. Cum am putea oare să învăţăm a rămâne mici în
ochii noştri?
Nimeni nu putea să aibă un început mai bun decât Saul. Totul a fost
în favoarea sa. Dumnezeu a îngăduit în viaţa sa
deosebit de multe oportunităţi care i-au asigurat un
start perfect.
1 Samuel 9:1-2 - Era un om din Beniamin,
numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Ţeror, fiul lui
Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui Beniamit, un om
tare şi voinic. El avea un fiu cu numele Saul, tânăr
şi frumos, mai frumos decât oricare din copiii lui
Israel. Şi-i întrecea pe toţi în înălţime de la umăr
în sus.
A fost înzestrat de Dumnezeu cu câteva calităţi naturale deosebite.
Fizicul de excepţie l-a făcut plăcut în faţa celor
din vremea lui. A avut parte de o moştenire de
familie deosebită, întrucât despre tatăl său se
spune că era, de asemenea, tare şi voinic. Câtă
vreme a ştiut să privească toate acestea ca un dar
din partea Domnului, fără a fi bazate pe vreun merit
personal, a rămas mic în ochii săi.
1 Samuel 9:21 - Saul a răspuns: „Oare nu
Sunt eu Beniamit, din una din cele mai mici seminţii
ale lui Israel? Şi familia... mea nu este cea mai
mică dintre toate familiile din seminţia lui
Beniamin? Pentru ce, deci, îmi vorbeşti astfel?”
Saul n-a căutat publicitatea fiind chiar surprins de
faptul că oamenii îi acordă atâta importanţă.
1 Samuel 10:22 - Au întrebat din nou pe
Domnul: „A venit oare omul acesta aici?” Şi Domnul a
zis: „Iată că este ascuns între vase.”
După ce alegerea făcută de Dumnezeu a ajuns publică, moment în care
devenise clar că Saul este împărat, au fost unii
care l-au contestat. Însă în ciuda contestărilor,
Saul a ştiut să nu reacţioneze şi să nu îi bage în
seamă.
1 Samuel 10:27 - S-au găsit însă şi oameni
răi, care ziceau: „Ce ne poate ajuta acesta?” Şi
l-au dispreţuit, şi nu... i-au adus nici un dar. Dar
Saul s-a făcut că nu-I aude.
Doar oamenii extrem de preocupaţi de imaginea lor publică vor
reacţiona virulent atunci când cineva îi contestă,
într-un fel sau altul. Cel smerit, mulţumit cu locul
şi slujba pe care Domnul i-a dat-o va fi întotdeauna
preocupat să placă doar Stăpânului său.
Samuel a trebuit să-l mustre pe Saul, fiindcă uitase principiul
potrivit căruia Domnul îi înalţă pe cei smeriţi, dar
îi coboară pe cei mândri făcându-i de ruşine.
Ca să rămânem mici în ochii noştri nu trebuie neapărat să fim fără
nici o aptitudine – aşa ceva e oricum imposibil -
sau să avem doar falimente în portofoliul
realizărilor noastre personale, ci trebuie doar să
ne percepem ca oameni care suntem ceea ce suntem
doar prin harul Său bogat. Raţiunea pentru care
mulţi oameni nu sunt folosiţi de Dumnezeu nu este că
sunt prea mici, ci că nu sunt suficienţi de mici în
ochii lor, ca să se reazeme doar pe puterea lui
Dumnezeu. Scriptura ne îndeamnă să avem simţiri
cumpătate cu privire la noi înşine. Asta ne va face
să putem fi folositori Împărăţiei Sale.
Romani 12:3 - Prin harul, care mi-a fost
dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre
sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă
simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de
credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.
Este important să ne menţinem în această stare chiar şi atunci când
Domnul începe să ne ridice, printr-o formă sau alta,
înaintea oamenilor. Păstrarea în inimă a înţelegerii
propriei noastre nevrednicii este secretul
binecuvântărilor ulterioare. Nu trebuie să facem caz
nici de meritele noastre şi nici nu trebuie să
subliniem artificial cât de mici şi neînsemnaţi
suntem, ci pur şi simplu să acceptăm a trece
neobservaţi atunci când slujirea noastră este
apreciată sau, în egală măsură, criticată de cei din
jur. Un slujitor al lui Dumnezeu nu este chemat să
demonstreze ceva, doar să placă Celui care L-a pus
în slujire. Când vom înţelege că Dumnezeul pe care-L
slujim este atât de mare încât nu are nevoie de
slujirea noastră ca de ceva indispensabil, ci că ne-a
ales să lucrăm împreună cu El de drag, vom rămâne
mici în ochii noştri, indiferent de felul în care ne
văd alţii.
Exemplul lui Saul ar trebui să ne slujească drept pildă, fiindcă
din clipa în care a uitat să se mai vadă mic, a avut
parte de o cădere mare. Chiar dacă poate am uitat
cântarea “Fă-mă mic, o, Doamne mare!”, rugăciunea
aceasta nu avem voie să o uităm.
Rămâi mic în ochii tăi, dacă vrei să fii mare înaintea Domnului!
(mai 2010)
|
